36 de străzi din Drobeta Turnu Severin, asfaltate pe bani guvernamentali

Peste 1 miliard va primi județul Mehedinți de la guvern pentru finanțarea proiectelor locale. Ministrul dezvoltării a semnat ordinul cu privire la alocarea sumelor către Mehedinți în vederea susținerii proiectelor de dezvoltare. Este vorba despre proiecte menite să ajute la dezvoltarea comunităților locale, iar banii sunt alocați prin intermediul Programului Național Anghel Saligny. O sumă importantă a fost atribuită de guvern pentru proiectele de dezvoltare ale municipiului Drobeta Turnu Severin. Străzile care urmează să fie modernizate se află în cartierele Walter Mărăcineanu, Gura Văii și Veteranii de Război:

Am reușit să atragem fonduri pentru construirea și modernizarea a încă 36 de străzi, mare parte din ele fiind în cartierele nou formate. Suntem alături de cei care și-au construit case noi – tineri mai ales și, pe lângă asfaltarea străzilor, vom aduce, în același timp, și celelalte utilități: apă, canalizare, racordarea la rețeaua de gaze și – acolo unde este cazul – alimentarea cu energie electrică. Odată cu derularea acestui program, vor rămâne foarte puține străzi aflate în proprietatea primăriei ce nu sunt modernizate”, a precizat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

De asemenea comunei Șimian i-au fost alocate 20 milioane pentru asfaltarea și reabilitarea străzilor din satele Șimian,  Cerneți, Dudașu, Poroina și Erghevița. Suma primită de Consiliul Județean Mehedinți este de 140 milioane lei. Banii sunt alocați pentru reabilitarea a 65 kilometri drumuri județene. O sumă importantă a primit și comuna Corcova  pentru realizarea sistemului de canalizare. În total au fost depuse 79 de proiecte de către primăriile din județ și toate au primit finanțare. În majoritate, este vorba despre proiecte de investiții în rețele de alimentare cu apă, rețele de canalizare și de gaze, reabilitări de drumuri și poduri. Urmează o nouă etapă de evaluare a proiectelor depuse de către autoritățile mehedințene.

240 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.