Aladin Georgescu, PSD Mehedinţi: „Am propus excluderea din partid a lui Mihai Chirică”

Membrii Comitetului Executiv Județean și primarii Partidului Social Democrat din județul Mehedinţi au analizat situația politică națională şi atacurile la care este supus atât Partidul Social Democrat cât şi Guvernul României condus de Sorin Grindeanu.

PSD comitet executiv judetean

De asemenea, au pus în discuție și declarațiile unor lideri ai partidului care au adus prejudicii de imagine formaţiunii politice precum și Guvernului României. În urma acestei şedinţe, organizaţia PSD Mehedinţi a adoptat cu unanimitate de voturi două rezoluţii şi a propus excluderea din partid a primarului din Iaşi, Mihai Chirică:

Aladin Georgescu

„Avem convingerea că guvernul Grindeanu poate să pună în aplicare programul de guvernare, avem convingerea că preşedintele Dragnea, aşa cum ne-a condus la victorie la alegerile parlamentare poate conduce partidul  în continuare şi va fi garantul punerii în aplicare a programului de guvernare asumat, iar în sensul acesta am şi adoptat o rezoluţie de susţinere. În ceea ce priveşte atitudinea manifestată de preşedintele interimar al organizaţie PSD Iaşi, dl. Mihai Chirică, această atitudine a fost dezbătută în cadrul şedinţei de comitet executiv judeţean şi am ajuns la concluzia că organizaţia PSD Mehedinţi propune excluderea din rândurile PSD a domnului Mihai Chirică”, a declarat pentru descoperamehedinti.ro Aladin Georgescu, Preşedintele PSD Mehedinţi.

Ambele rezoluţii au fost votate cu unanimitate de voturi, iar propunerile făcute de organizaţia PSD Mehedinţi urmează să ajungă şi la sediul din Kiseleff, pe masa preşedintelui PSD Liviu Dragnea. PSD Mehedinţi este a doua organizaţia din Oltenia care propune excluderea primarului Mihai Chirică. Anterior, aceeaşi propunere a fost făcută şi de organizaţia judeţeană Dolj.

Voica Briceag

5,590 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.