ALDE Mehedinți: ”Liberalismul adevărat este reprezentat de ALDE. PNL-ul a rămas doar cu numele”

Deputatul Viorel Palașcă a ținut să le reamintească mehedințenilor cât de bine au dus-o în perioada guvernării Tăriceanu, când erau locuri de muncă și se făceau multe investiții. Tot în conferința de presă de azi, liderul ALDE Mehedinți, Viorel Palașcă dă de pământ cu PNL-ul pe motiv că aceștia au rămas liberali doar cu numele: ”Vedem în aceste zile că liberalismul adevărat este reprezentat de ALDE, partid care are un lider adevărat, pe domnul Călin Popescu Tăriceanu. Avem tăria de a-l propune țării ca și prim-ministru. Propunerea noastră se bazează pe bunăstarea din guvernarea Tăriceanu caracterizată de reștere economică, atrageri de investiții, măriri substanțiale de salarii și pensii, dar și obiectivul pe care îl au ALDE și domnul Tăriceanu, un proiect de țară – acela ca România să fie a șaptea putere economică a Europei.

Ce vedem la cei care azi își zic liberali, adică PNL: de ei a rămas doar numele. Este un partid lipsit de lideri autentici, un partid care se uită permanență la Cotroceni și așteaptă indicații. PNL-ul de azi este doar un instrument al președintelui Iohanis. Au un sigur proiect: să fie Johanis reales în funcție la următoarele alegeril. PNL Mehedinți văd că își face campanie folosidu-se de exemple de bună practică, cum este  Aradul condus de Ghiță Falcă, finul lui Băsescu sau Clujul condus de Emil Boc, cel care împreună cu Băsescu au tăiat salariile și pensiile românilor. Nu înțeleg de ce nu dau ca exemplu de prosperitate Mehedințiul din perioada 2009 -2012 când PDL care își zice acum PNL, a condus județul Mehedinți. Știți de ce? pentru că știu că oamenii își aduc aminte că atunci s-au tăiat salarii și pensii și în Mehedinți, s-au închis spitale și s-au închis exploatări miniere.

Noi, spre deosebire de ei putem spune că în perioada 2004-2008, când țara era condusă de guvernarea Tăriceanu, am avut locuri de muncă stabile în minerit, la RAAN, la Hidroelectrica, au adus investiții importante pentru oraș, cum ar fi conducta de gaz care alimentează acum Severinul. În plus, tot în perioada 2004-2008, oamenii au beneficiat de drepturi, de salarii și pensii decente. Noi, ALDE, am hotărât să mergem în aceste alegeri pe liste proprii pentu a demosntra că noi suntem adevărații liberali.  Adevărați liberali care apără libertățile cetățenețti și libertățile individuale. Noi putem aduce salarii mai mari și pensii pentru concetățenii noștri.” a declarat deputatul Viorel Palașcă.

dsc_1202

2,659 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.