Bazinul olimpic de înot, inaugurat la finalul lunii octombrie! Vezi aici în ce stadiu sunt lucrările

Lucrările de modernizare și transformare a bazinului olimpic de înot din Drobeta Turnu Severin într-un centru sportiv și de recreere capabil să găzduiască competiții naționale și internaționale în domeniul natației, dar și să ofere condiții de recreere pentru iubitorii înotului, se apropie de finalizare:

”Lucrările avansează într-un ritm alert, a fost realizat în proporție de oeste 90% exteriorul clădirii, au fost achiziționate toate echipamentele necesare care urmează să fie instalate în perioada următoare, astfel încât ne apropiem de momentul final al recepției. Este o investiție necesară pentru locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin, dar și pentru cei ai județului și este și motivul pentru care ani de zile am făcut numeroase solicitări către guvern, către Compania Națională de Investiții pentru a obține finanțare pentru reabilitarea lui în vederea redeschiderii”, a precizat Aladin georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

Constructorul a respectat întocmai termenele prevăzute în cotnract,a stfel încât, la mijlocul lunii ocotombrie, lucrările ar trebui finalizate și recepționate:

”Până în momentul de față suntem în grafic cu ceea ce înseamană obligațiile contractuale- lucrările exterioare la nivelul fațadelor sunt realizate în proporție de 95%, la nivelul interioarelor executăm tot ce repreziuntă probe tehnologice- calibrăm instalațiile și trecem ușor în etapa de finisaje finale- gleturi, zugrăveli, etc.  Conform prevederilor contractuale, lucrările vor fi finalizate anul acesta. Vom fi pregătiți de recepție în prima jumătate a lunii octombrie”, a declarat Vlad Mustață, manager de proiect

Bazinul olimpic a intrat în circuitul sportiv în anul 1986 și a fost închis în anul 2009 din cauza degradării acoperişului şi a zidurilor de susţinere, situaţie care punea în pericol viaţa tinerilor care se antrenau aici pentru competiţii sportive. În 2017, Compania Națională de Investiții a alocat județului Mehedinți 7 milioane euro pentru modernizarea bazei sportive. Proiectul de modernizare prevede și un centru multifuncțional, cu centru SPA, masaj, jacuzzi, sală fitness și salină pentru copii. De asemenea locația va corespunde organizării evenimentelor olimpice.

667 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.