Călin Popescu-Tăriceanu, desemnat de către ALDE candidatul pentru funcția prim-ministru

Călin Popescu – Tăriceanu este candidatul pe care ALDE l-a desemnat pentru funcția prim-ministru din partea partidului după alegerile din 11 decembrie. Anunțul a fost făcut de către copreședintele ALDE Daniel Constantin, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat cei doi copreședinți ai partidului, alături de foștii miniștri Grațiela Gavrilescu, Varujan Vosganian și Sorin Cîmpeanu.Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii în interiorul partidului, dar şi din interacţiunea pe care aceştia au avut-o în această perioadă cu electoratul, a rezultat necesitatea ca partidul nostru, ALDE, să aibă un candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru, după alegerile parlamentare din 11 decembrie și acesta este domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat copreședintele ALDE Daniel Constantin.

„Având în vedere experienţa domniei sale, dar şi rezultatele pe care nu numai guvernul le-a avut în perioada 2004 – 2008, dar şi cetăţenii le-au avut în acea perioadă, fie că vorbim de oameni care au lucrat în mediul economic, oameni cu care am interacţionat în toată această perioadă de campanie şi precampanie şi care sunt oarecum nostalgici după acele vremuri în care, cred că, lucrurile au evoluat mai mult decât pozitiv. A doua categorie, cetăţenii de rând care au recunoscut că a fost singura perioadă, cred eu din 2000 şi până în prezent, când cetăţenii au cunoscut transferul de bunăstare din indicatorii economici, pe care şi astăzi îi vedeţi pozitiv la nivel naţional, către buzunarul propriu. Cu alte cuvinte, au crescut salariile, au crescut pensiile în acea perioadă şi aceste elemente principalele au stat la baza deciziei noastre”.

La rândul său, fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, a arătat că: „Seriozitatea se face prin îndeplinirea promisiunilor, iar guvernare Tăriceanu a fost una în care toate promisiunile au fost îndeplinite. De aceea, propunerea pentru Călin Popescu-Tăriceanu, evocarea 2004 – 2008, redeschide şi o discuţie cu privire la rolul unui guvern, eficiența guvernărilor de până acum şi este mai degrabă, zic eu, un proiect pentru viitor, decât doar o evocare a unui trecut pe care ni-l amintim cu plăcere. Această propunere este, pentru noi, nu doar o evocare a unui trecut, ci o asumare pentru viitor”.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat faptul că astăzi, principiile fundamentale, constituționale ale României sunt puse în pericol, iar „România, astăzi, pare a fi condusă de un grup pentru care interesele României sunt străine. Astăzi vedem că principiile democratice fundamentale, drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt ameninţate, vedem că este pusă sub semnul întrebării chiar demnitatea şi suveranitatea naţională. De aceea cred că aceste alegeri au o importanță deosebită pentru viitorul României. Din păcate, aceste alegeri par să se concentreze mai degrabă pe o luptă între stânga şi dreapta şi cred că este o greşeală să lăsăm, să avem impresia că aceasta este miza alegerilor. Nu aceasta e miza alegerilor. Miza alegerilor este pentru viitorul României, pentru aceste valori fundamentale, pentru ca aceste valori să fie respectate şi ca, în final, să prevaleze interesul naţional”.

tariceanu

Călin Popescu – Tăriceanu a arătat și care sunt considerentele pentru care a acceptat să fie nominalizarea partidului pentru funcția de viitor prim-ministru: „În mandatul pe care l-am exercitat, am reuşit câteva performanţe pe care românii şi le aduc aminte şi astăzi cu multă satisfacţie, de care a vorbit şi Daniel Constantin şi Varujan Vosganian. Bazat pe o creştere economică deosebită, am avut un ritm de creştere care a atins 8,7% din PIB, nivel care nu a mai fost atins până în momentul de faţă. Românii au putut să se bucure de bunăstare. (…) În perioada mandatului meu, nivelul de investiţii a fost mai mare decât în toată perioada 1990 – 2004. Aceste realizări sigur că sunt o dovadă a priceperii pe care echipa mea şi cu mine am dovedit-o. Noi nu suntem în situaţia în care să promitem şi să trebuiască să dovedim. Avem rezultatele care au dovedit ce ştim să facem. Vreau să subliniez că în lista de candidaţi a ALDE pentru alegerile parlamentare, se găsesc nu mai puţin de 11 foşti miniştri sau persoane care au avut chiar rang de viceprim-ministru, cum este cazul lui Daniel Constantin, sau au fost chiar şi prim-miniştri, alături de care mă număr şi eu, mă refer la Sorin Cîmpeanu. Avem oameni cu experienţă, care, după cum se vede, este extrem de necesară în exercitarea actului de administraţie la nivel înalt, la nivelul Executivului. Nu se poate veni, aşa cum s-a văzut la nivelul guvernului tehnocrat, cu o echipă de începători, care nu au făcut decât să ne dea măsură incompetenţei lor, de sus până jos şi, în final, să constatăm că România pierde un an de zile”.

Tăriceanu susține că ALDE își dorește să fie un fel de busolă: ”Vreau în final să transmit un mesaj către cetățeni și anume: în această dispută de care vorbeam, care pare să se contureze între stânga și dreapta, ALDE își dorește să fie un fel de busolă, sau dacă vreți un fel de poliță de asigurare că România va merge în direcția corectă. Că nu vom permite excese de genul celor pe care le-am văzut în ultima vreme. Avem înțelepciunea, dacă vreți, să ținem echilibrul corect. Suntem forța de centru care poate să ducă România în direcția corectă, fără să asistăm la derapaje și fără să permitem populisme și demagogie, așa cum s-a văzut foarte mult în ultima perioadă De altfel observați că nici nu facem nici un fel de promisiuni de acest gen, care din punctul meu de vedere sunt descalificatoare pentru cei care le fac. Cred că astăzi, electoratul liberal din România are nevoie de un partid care să-i reprezinte interesele și să-i apere principiile și valorile și acest partid este fără îndoială ALDE. Așa cum am văzut și la alegerile prezindețiale din 2014 și la alegerile locale, există un electorat care ne-a acordat încrederea, este un electorat care a căpătat încredre în noi și sigur că contăm ca acest electorat să ne aducă în continuare votul la alegerile parlamentare care urmează, în așa fel încât să ne permită nu numai să avem o reprezentare în Parament, dar să fim parte din viitoarea coaliție de guvernare”, a declarat copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

2,223 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.