Călin Popescu Tăriceanu, susţinut din Mehedinţi, de organizaţia ALDE

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este susţinut de organizaţia ALDE Mehedinţi care condamnă atacurile venite din interior la adresa lui Tăriceanu căruia i s-a cerut demisia şi deopotrivă retragerea sprijinului politic pentru o candidatură la alegerile parlamentare. Primul care a cerut demisia a fost senatorul Vasile Nistor care a cerut ca pe ca pe listele ALDE pentru parlamentare să fie numai oameni integri, care nu au probleme cu legea, cu trimitire directă la Tăriceanu care este anchetat de procurorii DNA.

tariceanu-la-dna

Delegația Permanentă Teritorială ALDE Mehedinți, cuprinzând membrii Biroului Politic Teritorial, primari, consilieri județeni, viceprimari, consilieri locali, întrunită în data de 30 septembrie 2016, a adoptat cu unanimitate de voturi următoarea:

alde-mehedinti
REZOLUȚIE
„Solicităm Biroului Politic Central ALDE aplicarea de urgență a măsurilor prevăzute la capitolului 3 din Statutul partidului, votat în unanimitate, în cadrul Congresului de Fuziune dintre PC și PLR, privind conduita membrilor în cadrul partidului.
Considerăm că persoane cu frustrări politice personale, folosite de către partide politice, adversari declarați ai ALDE, trebuie de urgență sancționați conform Statutului.
Atacurile, așa-zis din interior, îndreptate împotriva vectorului principal de imagine al partidului, domnul copreședinte Călin Popescu – Tăriceanu, declanșate acum, în pragul campaniei electorale, fac parte dintr-o strategie politică ”ieftină”, lucrată în laboratoarele adversarilor noștri politici. Scopul acestei strategii este acela de a deturna atenția membrilor ALDE de la îndeplinirea obiectivelor politice majore asumate în forurile interne: accederea în Parlament pe liste proprii, participarea la guvernare împreună cu PSD, obținerea unui scor la apropiatele alegeri care să facă din ALDE una din principalele două forțe politice ale României, acum sau în următorul ciclu electoral.
Pozițiile politice tranșante exprimate de către domnul Călin Popescu – Tăriceanu sunt bine apreciate de electorat, dovadă fiind faptul că se situează, în toate sondajele de opinie, pe una din primele trei poziții la nivel de încredere, fapt ce neliniștește profund adversarii noștri politici.
Considerăm că prestanța politică a domnului copreședinte, alături de activitatea politică și administrativă susținută a membrilor de partid și a aleșilor locali, constituie garanția îndeplinirii obiectivelor asumate de către conducerea ALDE.
În acest sens, dorim fermitate față de toți cei care, prin declarațiile publice, evident cu rea credință, fac tot posibilul să nu ne atingem obiectivele propuse”, se mai arată în rezoluţia adoptată de organizaţia judeţeană a ALDE.

 Voica Briceag

3,988 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.