Calitatea apei din Dunăre, monitorizată . Vezi aici ce sistem a fost pus la punct de reprezentanţii primăriei

Municipiul Drobeta Turnu Severin se numără printre puţinele oraşe din ţară ai cărui locuitori beau apă din Dunăre. Chiar dacă apa din fluviu trece prin sute de filtre până a ajunge potabilă la robinetele severinenilor, reprezentanţii primăriei Drobeta Turnu Severin au pus la punct şi un sistem care permite monitorizarea calităţii apei din Dunăre, în permanenţă. În acest mod sunt monitorizaţi constant parametrii apei, iar orice problemă esta raportată la timp. Proiectul, destul de costisitor s-a realizat pe fonduri europene nerambursabile pe programul de vecinătate România-Serbia.

„Este vorba despre un proiect european transfrontalier, un proiect care a debutat în anul 2010 şi a fost finalizat efectiv în anul 2014. Este vorba despre un sistem performant de detectare-avertizare a parametrilor chimici din Dunăre, în caz de poluare sau alte pericole care pot apărea. Partea bună este că sistemul funcţionează foarte bine, dar şi mai bine este că, de trei ani de zile de când funcţionează nu s-a detectat absolut nicio problemă pe Dunăre care să necesite intervenţii speciale,” a declarat pentru descoperamehedinti.ro Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Sistemul de monitorizare şi control al parametrilor fizici, chimici şi biologici ai Dunării în zona Drobeta Tr. Severin (România) şi Kladovo (Serbia) pentru o mai bună calitate a apei, implementat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontaliera România-Republica Serbia a presupus realizarea infrastructurii necesare instalării sistemului de monitorizare a parametrilor, incluzând şi software, precum şi testarea acestuia pe ambele parti ale Dunarii: Drobeta si Kladovo. Valoarea proiectului a fost de de 969.741,60 euro.

 

Voica Briceag

5,255 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.