Cât costă kilogramul de carne de miel în târgul Veterani? Vezi aici detalii

Ne apropiem cu paşi repezi de sărbătoarea Paştelui şi toată lumea caută cel mai bun preţ la carnea de miel. Alternativele sunt puţine dintre cele recomandate de medicii veterinari, mai ales că până sâmbătă este autorizat în Turnu Severin doar Târgul Veterani pentru sacrificarea cărnii de miel. Preţul este însă acelaşi ca şi anul trecut, de 20 lei pe kilogram. În județul Mehedinți au fost autorizate de inspectorii sanitar veterinari doar două locații pentru sacrificarea mieilor de Paști. Una dintre locațiile autorizate este târgul Veterani din Drobeta Turnu Severin, iar cea de-a doua locație este târgul de la Cerneți din comuna Șimian.

Târgul de la Cerneți a fost recent modernizat, iar aici s-au investit mai bine de 4 milioane lei. Primarul comunei Şimian, Constantin Truşcă, spune că târgul de la Cerneţi este un obiectiv foarte important pentru comună, iar după finalizarea lucrărilor acesta a devenit unul din cele mai moderne târguri din zona Olteniei. În incinta târgului s-a amenajat o piaţă pentru comercializarea fructelor şi legumelor, s-au construit padocuri pentru animale, platforme pentru circulaţia auto şi pietonală, dar şi birouri pentru partea administrativă.

Voica Briceag

 

2,670 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.