Concurs de recrutare – Primăria Strehaia

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Strehaia, judeţul Mehedinţi.

primaria strehaia

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice, ştiinţelor economice sau asistenţă socială;
  • studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice ( în condiţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 – Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice).
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 25 noiembrie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

4,379 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.