Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate și cei de la transporturi, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timișoara efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 6 milioane de euro, provenit din subevaluare de deșeuri de fier vechi.
Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.
”Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2016, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport. Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate”, se arată într-un comunicat IGPR.
Potrivit sursei citate, subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza unei proceduri de licitație deschisă a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria ”deșeu fier vechi greu” și ”deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.
”Prețul de achiziție a fost de 120 de euro per tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru ‘deșeu fier vechi greu’ era de 175,88 euro per tonă, iar pentru ‘deșeu fier vechi special’ (oțel) era de 218,90 euro per tonă. Astfel, cei în cauză ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul ‘deșeurilor fier vechi special’ (oțel) și cu 46,56% în cazul ‘deșeurilor fier vechi greu’. Prejudiciul cauzat societății de transport prin activitatea infracțională este de 6.313.748 de euro”, precizează sursa citată.
2,970 total views, 1 views today