Cum va fi vremea în Oltenia, în perioada sărbatorilor

Conform ANM, în perioada 15-17 decembrie, în regiunea Oltenia, valorile termice vor fi în scădere şi vor deveni apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de 4…6 grade ziua şi -3…-1 grad noaptea.

          Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice, cu maxime de 7…13 grade şi minime de 1…4 grade, în medie.

vremea.descopera mehedinti

Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei. Până în jurul datei de 21 decembrie, vor fi posibile precipitaţii slabe, izolate, ploi sau burniţe. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, este estimată a fi în creştere în perioada 22-24 decembrie.

La munte

În perioada 14-17 decembrie valorile de temperatură vor fi în general apropiate de cele normale pentru data calendaristică, respectiv maxime de -2…2 grade şi minime de -8…-4 grade, în medie. Apoi, începând din 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa peste cele specifice perioadei din an, cu medii ale maximelor de 2…6 grade şi ale minimelor de -3…0 grade. Pentru ultimele zile din intervalul de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei.

În perioada 15-19 decembrie vor fi precipitaţii locale, cu caracter temporar şi slabe cantitativ, lapoviţă şi fulguieli. Apoi, după data de 22 decembrie, este estimată o creştere a probabilităţii pentru precipitaţii.

3,889 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.