”Dăruind vei dobândi”, cadouri de Crăciun pentru familiile necăjite

Sărbătorile vor fi mai fericite pentru câteva zeci de familii greu din Drobeta Turnu Severin, greu încercate de viață. Printre ele este și cazul impresionant al unei familii din Drobeta Turnu Severin. Șapte suflete împart o singură cameră dintr-o casă modestă situată pe strada Traian din oraș. Moș Crăciun nu a ajuns niciodată la cei cinci copii, dar asta nu înseamnă că micuții au încetat să îl aștepte pe moșul cel darnic. În sufletele de copii, speranța este acolo, sub bradul de Crăciun care a fost împodobit pentru prima dată anul acesta.

Niciunul dintre părinți nu lucrează, iar singurul venit al familiei sunt banii câștigați de tată care merge și muncește cu ziua pentru a avea ce pune pe masă. De sărbători e și mai greu căci acestea sunt de cele mai multe ori triste, în lipsa bradului de Crăciun, a cadourilor și a unei mese altfel decât cea din zilele obișnuite.

”Moș Crăciun nu a venit niciodată la noi!” au spus micuții locatari, uimiți că, anul acesta, ca niciodată, în camera modestă au un brad de Crăciun. A fost primul an în care moșul nu a mai rătăcit drumul spre căsuța lor la fel ca în alți ani. Cele care au îmbrăcat haina moșului au fost reprezentantele organizației de femei a Partidului Social Democrat, cu sprijinul primarului Marius Screciu:

”Nu mergem doar la această familie.  Vom merge la încă 18 familii greu încercate de viață. Sun bătrâni, sunt familii cu mulți copii, care se descurcă greu. Pe cei mai mulți i-am cunoscut în cadrul audiențelor organizate la primărie. Sunt cazuri care m-au impresionat și sunt oameni pe care ne dorim să îi ajutăm să aibă parte de un strop de bucurie în prag de sărbători”, a precizat Primarul marius Screciu, liderul PSD Drobeta Turnu Severin.

”Nu este pentru prima dată când mă implic în acțiuni caritabile, dar emoțiile sunt de fiecare dată copleșitoare. Am fost impresionată de reacția copiilor, de bucuria din ochii lor. Am adus alimente, jucării, dulciuri și un brad pe care l-am împodobit,” a precizat Alexandra Di Batista, O.F.P.S.D. Dr. Tr. Severin.

De sărbători, un gând și o speranță de mai bine este în sufletul tuturor, și este momentul în care, trebuie să ne aplecăm cu mai multă grijă și atenție către cei nevoiași, iar dacă putem face un bine, cât de mic, să-l facem, cu gândul că, binele făcut ne va umple sufletele de mulțumire și bucurie.

 

Voica Briceag

 

5,179 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.