De veghe la graniță! Vezi aici bilanțul poliției de frontieră

Poliștii de frontieră din cadrul serviciului teritorial județean Mehedinți au tras linie și au făcut bilanțul activităților pe anul 2017. Și în această perioadă cele mai des întâlnite infracțiuni au fot cele care țin de micul trafic la frontieră cu produse neaccizabile provenite în special din Republica Serbia.

Punctul de trecere a frontierei Porțile de Fier I este unul dintre cele mai tranzitate din zona de sud vest a țării. Peste 1 milion de persoane au tranzitat acest punct, dar dincolo de asta, poliţiştii au fost puşi la încercare de traficul de migranţi, contrabandă, frauda vamală şi evaziunea fiscală. În anul ce a trecut, mii de acțiuni care au vizat combaterea infracționalității la graniță.

Punctele de trecerea frontierei (Porţile de Fier I, Porţile de Fier II, PTF Dr. Tr. Severin – Port şi PTF Orşova – Port) au fost tranzitate de 1.400.323 persoane, fiind verificate totodată peste 478325 mijloace de transport. Se constată o creştere cu 15 % a numărului de persoane şi 10% a numărului de mijloace de transport comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În această perioadă , în urma controlului specific de frontieră, au fost descoperite :

  • 12 autoturisme /mopede furate( BMW, Audi, Citroen, Fiat, Peugeot, Ford şi Volkswagen) în valoare de 314.600 de lei + 24.626,59 euro
  • 79263 pachete ţigări în valoare de 950.995 lei şi 1161 de  litri de alcool  în valoare de 35.160 lei ;
  • 2,5 kg canabis în valoare de125.000 lei
  • 12,5  kg de tutun vrac în valoare de 2760  lei
  • 1 pistol marca RETAY LORD şi 6 de cartuse cal.9 mm
  • 3286 bucăţi de petarde în valoare de 1766 de lei ;
  • s-au confiscat 245 de kilograme de peşte în valoare de 2.035 lei ;
  • 70 de unelte de pescuit în valoare , 7000 lei ;
  • 2 motoare de barca in valoare de 6000 lei,
  • 214 parfumuri în valoare de 4.060 lei
  • 1 ambarcatii in valoare de 4000 lei
  • 100 bucăţi ochelari în valoare de 40.000 lei
  • 2237 articole cosmetice în valoare 21240 lei ;
  • 179 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte contrafăcute care afectează drepturile de proprietate intelectuală în valoare de 12.570 lei ;
  • în urma acţiunilor desfăşurate s-au confiscat bunuri în valoare de 510000 lei bunuri  provenite din activităţile infracţionale

Prin tot ceea ce fac, poliţistii de frontieră combat şi previn acele acţiuni rău intenţionate, stările de pericol la adresa României şi aplanează evoluţia stărilor conflictuale. În accepțiunea polițiștilor de frontieră, granița nu este doar o linie ci reprezintă identitate, patriotism, devotament și veghe permanentă. Din Mehedinți, prefectul județului și-a reafirmat sprijinul pentru reînființarea unui inspectorat județean al poliției de frontieră în județ:

”Mie încă îmi pare rău că nu am reușit să avem aici un inspectorat teritorial pemtru că această despărțire pentru noi este un dezavantaj așa cum suntem în dezavantaj și cu alte instituții care își transmit rezultatetele către ale instituții ale țării.  Sperăm însă ca în timp, acest lucru să se schimbe.”

În anul 2017 polițiștii de frontieră mehedințeni au confiscat 2500 de articole cosmetice contrafăcute, zeci de arme și muniții, iar la granița cu Timiș și Caraș Severin au fost executate mii de acțiuni pentru combaterea și stoparea fenomenului migrației.

 

Voica Briceag

3,545 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.