Deficit de medici la Spitalul Județean de Urgență. Care sunt cele mai afectate secții

Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin prezintă o mare lipsă de cadre medicale. Aici sunt cu 85 de doctori mai puţin decât ar fi nevoie. Secţii importante cum sunt Oncologia, Ortopedia sau ATI-ul au nevoie urgentă de medici deoarce numărul de bolnavi a crescut din ce în ce mai mult în ultima perioadă.

La Oncologie, de exemplu, în acest moment lucrează cu normă întreagă doar un doctor, iar cel de-al doilea nu lucrează decât patru ore pe zi, deoarece îşi desfăşoară activitatea într-o clinică privată. Doctorul Jianu a precizat că este foarte dificil pentru cei doi medici să facă față celor peste 400 de pacienți: „Într-o asemenea situaţie este greu pentru aceştia din urmă să facă faţă numărului crescând de pacienţi suferinzi de această boală. Pentru a ieşi din impas ar trebui să identificăm medici interesaţi să vină la Drobeta Turnu Severin„, a precizat dr. Jianu.

spital

În secția de Diabet și Ortopedie sunt doar doi sau trei medici, deși conform necesarului şi organigramei ar fi nevoie de şase sau chiar şapte „Secţiile care la această oră sunt deficitare sunt secţii deosebit de importante ale Spitalului Judeţean şi anume: Terapia Intensivă, Boli de Nutriţie şi Diabet, Oncologie, Pediatrie, Boli Infecţioase, şi evident că ele sunt mult mai multe. Aceste locuri au fost scoase periodic la concurs, numai că nu au fost ocupate deoarece condiţiile de muncă nu sunt atractive, şi când spun că nu sunt atractive mă refer la salarizare, mă refer la dotare, mă refer la întreaga funcţionalitate a unei astfel de secţii. La ATI, spre exemplu, ar mai fi nevoie de încă trei medici şi nu vin aceşti medici. Medicii ar veni în aceste spitale dacă ar avea dotare, dacă ar avea o salarizare corespunzătoare şi ar fi respectaţi“, a declarat Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Mehedinţi, conform gds.ro

Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin se află în această situaţie delicată şi din cauza dezinteresului medicilor tineri pentru spitalele de provincie. Medicii ieşiţi de pe băncile facultăţilor caută să lucreze în spitale mari din ţară, acolo unde dotarea este mult superioară unităţilor sanitare din oraşele mai mici şi unde pot avea şi salarii mai bune.

Potrivit datelor oficiale, pe harta Romaniei este greu sa gasesti in momentul de fata un spital cu toate posturile ocupate.  Chiar ministrul Sanatatii anunta ca in Bucuresti sunt 6.700 de posturi vacante, in Ialomita 44% din posturile din sistemul de Sanatate sunt neocupate, in Calarasi – 42%, in Tulcea – 40%.  In total, aproximativ 13.000 de medici lipsa. O radiografie a sistemului de Sanatate din Romania arata ca nu exista judet in care sa nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar si a treia oara, altele sunt acoperite de medicii ramasi prin ture prelungite.

9,420 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.