Elev in stare grava, preluat de un elicopter SMURD, in urma unui grav accident de circulatie

Garda de Pompieri de la Vînju Mare a fost solicitată vineri, 7 aprilie, în jurul orei 14,17, să intervină la un accident de circulaţie, care a avut loc pe raza localităţii Izimşa-Mehedinţi, în care este implicat un microbuz şcolar plin cu elevi . Microbuzul în care se aflau 14 elevi se deplasa pe ruta Obârşia de Câmp-Izimşa.  Elevii terminaseră cursurile şcolare şi se întorceau acasă. Vinovat de producerea accidentului este conducătorul unui autoturism Wolksvagen Golf  care a intrat pe contrasens pe un drum drept, izbindu-se frontal cu microbuzul şcolar care circula regulamentar.
microbuz-scolar-elev-accident
La locul evenimentului s-au deplasat: două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vânju Mare, cu o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, patru ambulanţe SAJ şi un elicopter SMURD. În urma accidentului au rezultat 8 victime: 6 copii şi 2 adulţi. Dintre cei 6 copii, unul se afla în stare gravă, fiind preluat de elicopterul SMURD şi transportat la U.P.U din Craiova, ceilalti cinci au fost accidentaţi uşor, fiind transportaţi de către ambulanţele S.A.J la U.P.U din Dr. Tr. Severin pentru investigatii suplimentare. Cei doi adulţi implicaţi în accident au fost răniţi uşor şi transportaţi la U.P.U din Dr. Tr. Severin: şoferul autoturismului de către o ambulanţă SMURD Vânju Mare, iar un cadru didactic, ce se afla în microbuz, de către o ambulanţă S.A.J. Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile de apărare împotriva incendiului la locul evenimentului şi au coordonat evacuarea şi transportarea victimelor.
Voica Briceag

8,519 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.