”Fiecare copil în grădiniță!” Află aici cum poți primi tichete sociale pentru copiii care merg la grădiniță

Reprezentanții administrației locale severinene anunță deschiderea sesiunii de depunere a dosarelor de către cei interesați de tichetele sociale, oferite pentru copiii care frecventează grădinița. Micuții care provin din familii fără posibilități financiare și care frecventează zilnic grădinița pot beneficia de un stimulent financiar în valoare de 50 de lei/lună, sub forma unor tichete sociale care vor putea fi folosite de părinți pentru a cumpăra celor mici mâncare, haine și rechizite. Pentru a beneficia de aceste tichete sociale, trebuie îndeplinite mai multe condiții:

  • vârsta maximă a copilului este de 6 ani;
  •  vârsta minimă a copilului este de 3 ani;
  • venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură – 568 RON

În municipiul Drobeta Turnu Severin, 392 de preșcolari au primit în anul 2016 tichete sociale pentru că au frecventat cursurile grădiniței, iar în anul 2017 numărul beneficiarilor a scăzut la 304. În acest context viceprimarul Daniel Cîrjan, a făcut un apel către părinții ai căror copii îndeplinesc condițiile, în sensul de a se adresa primariei pentru a beneficia de aceste tichete de 50 RON/lună:

,,Cererile, însoţite de documentele justificative, se depun de reprezentantul familiei la primăria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul familia, până la data de 20 decembrie a fiecărui an calendaristic. Beneficiază de stimulent copiii din familiile defavorizate formate din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună. Acordarea stimulentelor educaţionale este condiţionată de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare. Stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activităţile organizate în cadrul unităţilor din învăţământul preşcolar, în perioada septembrie-iunie,, a precizat pentru descoperamehedinti.ro Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar – “Fiecare Copil în Grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcămite și/sau rechizite. Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Normele de aplicare precizează că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.

 

Voica Briceag

878 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.