Finanţare de 2 milioane euro pentru reabilitarea Muzeului de Artă din Drobeta Turnu Severin

Perla arhitecturală a municipiului Drobeta Turnu Severin, clădirea care adăposteşte Secţia de Artă a Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, a primit finanţare pentru reabilitare şi restaurare. Demersuri pentru obţinerea finanţării s-au făcut de ani de zile, dar fără succes însă. În toată această perioadă, clădirea s-a degradat constant în special din cauza infiltraţiilor de apă din cauza acoperişului şubred.

Toate aceste probleme vor fi date însă uitării în perioada următoare. În data de 20.06.2017, la sediul Consiliului Judeţean Mehedinţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Aladin Georgescu, în calitate de beneficiar,  împreună cu Marilena Bogheanu, director general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de reprezentant al Organismului Intermediar, au semnat contractul de finanţare  cu Autoritatea de Management, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru proiectul cu titlul “Consolidare, Reabilitare şi Restaurare Muzeul de Artă, Drobeta Turnu Severin”, finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiţii 5.1 –  Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Proiectul are  perioada de implementare de 36 de luni, iar  valoarea totală este de 9.580.948,77 lei,  cu o contribuţie proprie în proiect a Unităţii Administrativ Teritoriale – Judeţul Mehedinţi în  valoare de 324.274,47 lei din care 188.911,72 lei –cheltuieli eligibile, inclusiv TVA aferent şi 135.362, 75 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA aferent.

“Dorim să subliniem importanţa reabilitării acestei impozante clădiri, cu o arhitectură aparte, ce a fost construită, în 1890, de familia Sabetay, una dintre cele mai bogate şi mai renumite de pe aceste meleaguri şi pentru construcţia căreia  au fost aduşi meşteri italieni, care au decorat-o cu stucaturi baroce, vitralii şi mozaicuri de oglinzi, dar care în momentul de faţă se află într-un stadiu avansat de degradare” se arată într-un comunicat remis de reprezentanţii Consiliului Judeţean Mehedinţi.


“Prin realizarea acestui obiectiv se asigură redeschiderea muzeului către publicul larg, impactul asupra acestuia fiind extins şi pe termen lung. De asemenea, efectul asupra turismului local va fi unul ridicat, reuşindu-se exploatarea eficientă şi durabilă a potenţialului turistic. Beneficiile aduse comunităţii sunt: creşterea gradului de atractivitate al oraşului, exploatarea avantajelor oferite de potenţialul turistic local, relansarea muzeului ca obiectiv cultural şi turistic major la nivel local şi regional. Atragerea fondurilor europene pentru judeţ este o prioritate pentru activitatea mea, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, aceste fonduri având o importanţă covârşitoare pentru dezvoltarea judeţului. În acest sens, întreaga echipă care se ocupă managementul acestor proiecte din cadrul Consiliului Judeţean, a dovedit capabilitate şi competenţă. Mulţumesc atât doamnei Marilena Bogheanu, cât şi celor 13 conducători de UAT-uri ai drumului strategic pentru implicare şi eficienţă cum, de altfel, mulţumesc şi întregii echipe din cadrul Consiliul Judeţean pentru munca depusă” a precizat Aladin Georgescu, la semnarea contractului de finanţare.

 

Voica Briceag

 

1,860 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.