Foto: Zi magică la Grădinița „Sf. Tereza Verzeri” din Severin

Prichindeii de la Grădinița Romano-Catolică „Sf. Tereza Verzeri” din Drobeta Turnu-Severin au sărbătorit astăzi ziua Sf. Tereza, care este și protectorul grădiniței. Micuții au cântat în fața părinților și bunicilor veniți să-i vadă. Concertul susținut în incinta Bisericii Romano-Catolice a stârnit emoţii puternice tuturor invitaţilor: copii, părinţi și cadre didactice.

dsc_0451

”Moderația și toleranța sunt două principii care trebuie să ne însoțească de-a lungul vieții, iar Grădinița Romano-Catolică contribuie din plin la formarea unor generații care să respecte aceste valori. La mulți ani, Grădinița „Sf. Tereza Verzeri”! Felicitări pentru ceea ce au realizat! Sunt un exemplu de bune practici.” a ținut să le precizeze vicepreședintele consiliului Județean Mehedinți, Renatta Nanciu, prezentă la eveniment. La concertul micuților a asistat și primarul municipiului, Marius Screciu.

dsc_0456

Parohia romano-catolică din Turnu-Severin a fost înfiinţată în 1861 de către Episcopul Angelo Parsi. Construcţia bisericii a început abia în anul 1885 şi a fost terminată doi ani mai târziu, fiind consacrată de către Arhiepiscopul Paul Iosif Palma în ziua de 4 decembrie 1887. Biserica a fost grav avariată în urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial, dar a fost reparată ulterior.

În anul 2005, proprietatea a fost restituită Bisericii. Din anul 2012, acolo funcţionează „Grădiniţa Sfânta Teresa Verzeri”, administrată de surorile din Congregaţia Fiicele Preasfintei Inimi a lui Isus. Actualmente parohia cuprinde 187 de familii şi circa 450 de credincioşi şi are filiale la Gura Văii, Ostrov-Porţile de Fier II şi Schela.

13,587 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.