Gest impresionat al unui cunoscut om de afaceri mehedințean și al primarului comunei Șimian. Vezi despre ce este vorba

Un impresionant gest făcut de un cunoscut om de afaceri mehedințean și de Constantin Trușcă, primarul comunei Șimian, a readus normalitatea într-o familie și a împlinit un vis! O casă, cum ”vezi în reclamele de la televizor”  a fost ridicată în timp record, în satul mehedințean Cerneți, iar cheile proprietății au fost oferite familiei greu încercate de soartă. Doi copii locuiau alături de mama lor într-o casă al cărei acoperiș stătea să cadă peste ei.

 

Viața lor s-a schimbat într-o clipă, după ce cazul lor a ajuns în atenția primarului comunei Șimian, Constantin Trușcă. Vecinii au fost cei care au sesizat situația femeii și au solicitat o anchetă socială:

”Este vorba despre un caz social care era în atenția primăriei de peste un an de zile.  Aici s-a făcut o anchetă socială în urma sesizărilor primite din partea vecinilor-pe care îi felicit pentru spiritul civic. Am văzut condițiile inumane în care trăia această familie. Am fost impresionat mai ales de faptul că, așa sărăcăcioasă cum era, locuința sclipea de curățenie. Am aprobat un ajutor de urgență în cadrul Consiliului Local în cuantum de 2.000 lei, bani pe care voiam să îi folosim pentru a-i amenaja o cameră. În urma unor discuții, problema a ajuns și în atenția domnului Constantin Isvoranu, cel care a venit, a văzut despre ce este vorba și în câteva zile  a mobilizat aici o echipă de muncitori și în timp record i-am construit o casă nouă, iar pentru acest lucru îi mulțumesc” a declarat Constantin Trușcă, primarul comunei Șimian.

Cu sprijinul lui Constantin Isvoranu, vechea casă a familiei a fost demolată. iar în locul ei a fost construită una nouă din temelii:

”Ne-am alăturat demersurilor inițiate de primarul comunei Șimian, dl. Constantin Trușcă. Am aflat despre acest caz și am dorit să ne implicăm considerând că  într-adevăr acești oameni aveau cu adevărat nevoie de ajutor. Sun mândru că am putut fi de folos, că am redat bucuria acestei familii. Nu ne vom rezuma doar la a le oferi un acoperiș deasupra capului. Vreau să mergem mai departe și să ajutăm și la reintegrarea socială a acestei familii. Vom pune aici bazele unei mici gospodării, o mică fermă și o grădină care să le asigure venituri constante” a precizat Constantin Isvoranu.

Odată instalați în casa nouă, cei doi micuți și mama lor vor duce un trai decent. Constantin Isvoranu le-a promis sprijin și de acum înainte, căci, a subliniat omul de afaceri, pentru a duce o viață bună, nu este suficient să ai doar locuință:

”Nu mai am cuvinte. Mulțumesc domnului primar, domnului Isvoranu și tuturor oamenilor care ne-au ajutat. Nici măcar nu îndrăzneam să visez că cineva va avea grijă și de noi. În vechea noastră căsuța ploua, nu mai aveam geamuri, iar pereții se prăbușiseră.  Pentru noi este un vis împlinit”, a declarat Petria Burtăverede.

 

Voica Briceag

73,433 total views, 1 views today


un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.