Gest impresionant făcut de un om de afaceri mehedințean. Tănase Stîngă salvează viața unui jandarm

Gest impresionant făcut de omul de afaceri mehedințean, Tănase Stîngă, cel care donează suma de bani necesară salvării vieții jandarmului mehedințean, Cosmin Andrei, în vârstă de 23 de ani.

cosmin andrei

Tănase Stîngă va dona suma de 40.000 de euro, necesară intervenției pentru salvarea vieții tânărului jandarm pentru care s-a mobilizat o țară întreagă. Cosmin Andrei suferă de o boală genetică gravă, iar singura salvare este o operație la un centru medical privat, ale cărei costuri se ridică la 60.000 de euro. În urma unei mobilizări generale s-a reușit colectarea din donații a sumei de 20.000 de euro, bani insuficienți însă pentru salvarea tânărului. Impresionat de drama lui Cosmin, unul dintre cei mai influenți, dar și discreți oameni de afaceri din județul Mehedinți, Tănase Stîngă, a anunțat că va dona restul sumei necesare intervenției care îi va salva viața lui Cosmin Andrei.

tanse

Sunt gesturi în fața cărora cuvintele sunt insuficiente pentru a mulțumi deoarece este un exemplu pentru orice om, o lecție de viață despre cum trebuie să ne purtăm unii cu alții! Felicitări, Tănase Stîngă pentru gestul de aleasă omenie și compasiune!

Voica Briceag

55,638 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.