Iluminat arhitectural de poveste la Drobeta Turnu Severin. Vezi aici ce clădiri din oraș vor fi incluse în acest program în 2018

Cele mai importante clădiri din municipiul Drobeta Turnu Severin sunt puse în valoare prin iluminat arhitectural. Seara, feeria de lumină și culoare oferă vizitatorului un adevărat spectacol arhitectural. Clădirile sunt puse în valoare prin lumini bine plasate care oferă o altă perspectivă asupra obiectivelor.

Acest proiect a fost inițiat încă din anul 2011, atunci când, reprezentanții primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin au încheiat contractul de concesiune a serviciului de iluminat public către un operator privat.

O parte componentă a acestui contract, pe lângă modernizarea sistemului de iluminat public în tot oraşul, inclusiv în zonele mărginaşe, este reprezentată de realizarea sistemului de iluminat arhitectural pentru clădirile cu importanţă turistică sau istorică din municipiul nostru. Proiectul care vizează ilumintul festiv, este în derulare:

”Până acum s-a realizat iluminatul arhitectural la Castelul Artelor, Palatul Culturii “ Teodor Costescu”, Biserica Maioreasa, Catedrala Episcopală şi Biserica Nouă. Anul viitor urmează să aibă parte de iluminat arhitectural partea frontală a Liceului Traian, Biserica Catolică, Biserica Grecescu şi, cel mai important obiectiv din punct de vedere istoric şi turistic, Cetatea Medievală a Severinului. Pentru a spori vizibilitatea clădirilor cu importanţă pentru comunitatea noastră, în special a clădirilor istorice cu relevanţă turistică, iluminatul arhitectural reprezintă o soluţie la îndemână, mai ales că este folosit frecvent în toate oraşele turistice din lume. Având în vedere că turismul reprezintă un motor de dezvoltare economică, Primăria municipiului acordă o importanţă aparte tuturor aspectelor care pot duce la creşterea numărului de turişti în Drobeta Turnu Severin” a precizat pentru descoperamehedinti.ro, Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

 

Voica Briceag

 

11,425 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.