Incendiu de proporţii în Domogled! Arde pădurea de pin negru şi vegetaţie uscată

Un incendiu de proporţii a izbucnit marţi,  în Parcul Naţional Domogled din judeţul Mehedinti. Arde padurea de pin negru şi vegetaţie uscată. Zona este extrem de greu accesibilă pentru pompieri, motiv pentru care s-a solicitat şi intervenţia unui elicopter de la MAI.

Pompierii din Mehedinţi intervin pentru stingerea incendiului care se manifestă pe un versant cu două piscuri, iar în sprijin a fost solicitat, miercuri un elicopter dotat cu dispozitiv de stingere de tip „Bambi Bucket”,  din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie din MAI, pentru a sprijini eforturile de stingere ale salvatorilor de la sol.

Pentru a stabili aria de manifestare, focarele si posibilităţile de propagare, pompierii din cadrul ISU Mehedinţi au efectuat recunoaşterea din aer cu elicopterul SMURD.

Incendiul se manifestă pe un versant cu două piscuri, pe o suprafaţă de cca. 10 ha, în mai multe focare izolate (10, 12 focare pe fiecare pisc). Arde atât vegetaţia uscată, cât şi pin, într-o zonă muntoasă greu accesibilă forţelor si mijloacelor de intervenţie.

Miercuri dimineaţă, peste 60 de salvatori militari şi 10 lucrători silvici s-au deplasat în zona afectată pentru a interveni la stingerea incendiului de pădure.

 

Voica Briceag

4,128 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.