Lista P.R.U. pentru Senat, contestată de P.N.L. Mehedinţi. Vezi aici motivul

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, filiala Mehedinţi, cheamă la bară reprezentanţii Partidului România Unită şi au depus la Tribunalul Mehedinţi o constestaţie cu privire la listele formaţiunii politice pentru Senat.

constestatie-pnl-vs-pru

Liberalii au constestat faptul că pe listele PRU pentru Senat nu se regăsesc, aşa cum cere legea electorală şi femei.

dsc_0542

Potrivit iniţiativei legislative votată de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare, listele de candidaţi pentru alegerea parlamentarilor trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentativitatea ambelor sexe, în proporţie de cel puţin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte, cu excepţia celor care conţin un singur candidat, iar pe listat PRU pentru Senat nu se regăseşte nicio femeie.

Am contestat lista de la Senat a Partidului România Unită din cauza faptului că pe aceasta nu se regăseşte nicio femeie aşa cum este prevăzut în textul legii legii alegerilor pentru parlamentul României. Cerem instanţei respingerea listei PRU pentru Senat. Cu alte cuvinte, modul în care a fost întocmită legea pentru Senat reflectă importanţa, cu ghilimelele de rigoare, pe care PRU o acordă promovării femeilor” a declarat pentru descoperamehedinti.ro Virgil Popescu, preşedintele PNL Mehedinţi.

popescu-virgil

Primul loc pe lista Partidului România Unită pentru Senat este ocupat de profesorul Constantin Stana. Constestaţia PNL este judecată de magistraţii tribunalului Mehedinţi, luni, pe 31 octombrie, în regim de urgenţă.

Voica Briceag

3,924 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.