Lucrări de mentenanță la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I. Activitatea ar putea fi blocată timp de 4 ore

Conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Poliţiei de Frontieră, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanţă la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I, vineri 25.11.2016, între orele 08.00 – 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, judeţul Mehedinţi, se va întrerupe furnizarea energiei electrice pentru clădirea administrativă ce aparţine Biroului Vamal Porţile de Fier I. Pe cale de consecinţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, pe timpul executării lucrărilor de mentenanţă, pentru o perioadă de aproximativ patru ore, formalităţile de frontieră se vor desfăşura cu dificultate, fapt ce poate duce la creşterea timpilor de aşteptare la controlul de frontieră. Poliţiştii de frontieră mehedinţeni recomandă participanţilor la traficul transfrontalier tranzitarea, în intervalul orar menţionat, a punctelor de frontieră comune existente la graniţa româno- sârbă, după cum urmează:

  • T. F. Porţile de Fier II – Gerdap II
  • T.F Naidaş –Kalugerovo
  • T.F Stamora Moraviţa-Vatin.

Conducerea Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I a dispus măsurile necesare pentru suplimentarea poliţiştilor de frontieră care efectuează controlul documentelor de călătorie, în vederea fluidizării traficului prin punctul de frontieră şi reducerea timpilor de aşteptare la terminarea lucrărilor tehnice.

vama-pf1
Sursa foto: Adevarul.ro

3,136 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.