Lucrări de reabilitare și modernizare la Colegiul Național Traian

Colegiului Național ,, Traian” va avea un corp nou de clădire. Vorbim despre reabilitarea unui imobil care în anii 80 găzduia atelierul liceului. Folosit ca depozit, în ultimii ani, acesta a se află, la ora actuală, în plin proces de reabiliatre. Clădirea va fi complet transformată și va dispune de clase noi, dar și de laboratoare moderne. Colegiul Național Traian din Drobeta Turnu Severin se extinde. Un corp de clădire aflat în curtea liceului se află în plin proces de reabilitare. În anii 80, aici, se desfășurau orele de atelier. Apoi, după Revoluție, imobilul a fost transformat pentru a găzdui săli de clasă. Ulterior, a fost transformat în depozit, unde era ținut mobilierul școlar vechi. Printr-un proiect ambițios, imobilul va fi reabilitat. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar la final, aici vor exista  săli de clasă și laboratoare  moderne.Proiectul era extrem de necesar, întrucât numărul elevilor înscriși anual aici depășește capacitatea claselor. Proiectul  are o valoare de  două miliane patru sute de lei. Lucrările se vor încheia la sfârșitul acestui an.

762 total views, 6 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.