Maria Grapini vine sâmbătă la Drobeta Turnu Severin pentru lansarea candidaţilor

Umaniștii își prezintă candidații la Mehedinți! Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 12, la Casa Tineretului din Drobeta Turnu Severin, va avea loc lansarea candidaților PPU-Social Liberal pentru alegerile parlamentare, în prezența europarlamentarului Maria Grapini, lider național al umaniștilor.

La întâlnire sunt așteptați numeroși președinți de filiale ai PPU-Social Liberal, din zonă și din țară, susținători ai doctrinei umaniste, simpatizanți.

Lansarea candidaților va cuprinde o sesiune de prezentare a fiecăruia, respectiv discuții libere despre proiecte, ținte și așteptări politice, în perspectiva câștigării unor locuri binemeritate în Parlamentul României.

maria-grapini

‘Invit mehedințenii să fie prezenți, să-i cunoască pe candidați, pe fiecare în parte și să ne împărtășească problemele lor, care sunt și ale Umaniștilor! Ca umanistă, mizez pe trezirea conștiinței semenilor mei și pe înțelegerea nevoii de schimbare radicală a stării de fapt românești. Venim, și în județul Mehedinți, cu oameni foarte bine pregătiți, noi în politică, profesioniști în meseriile lor, onești și harnici! Sper să reușească să scoată lumea din case, pe 11 decembrie, și să convingă prin ceea ce spun și întreprind!’, a spus Maria Grapini.

PPU-Social Liberal are liste complete de candidați în Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Călărași.

Voica Briceag

3,656 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.