Marius Screciu: ”Cu sprijinul Consiliului Județean avem bani pentru furnizarea căldurii până pe 17 martie”

Calariferele severinenilor nu se vor răci odată cu data de 10 martie, în pofida faptului că severinenii nu se îngrămădesc să își plătească facturile. Un nou efort comun a fost făcut de primarul Severinului, Marius Screciu alături de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, astfel încât severinenii să aibă căldură până în jurul datei de 17 martie. De la bugetul celor două instituții publice au plecat noi sume de bani pentru achiziția de combustibil necesar în vederea continuării furnizării de agent termic:

”Am avut o discuție cu domnul Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean, căruia îi mulțumesc pentru sprijin, discuție în urma căreia am făcut un efort comun, de a mai prelungi furnizarea de agent termic în Drobeta-Turnu Severin, până pe data de 16-17 martie” a precizat Marius Screciu, primarul Severinului.

Pe de altă parte, Marius Screciu, caută încă de acum soluții pentru asigurarea furnizării agentului termic către populație în iarna viitoare, în sistem centralizat. În acest sens, edilul a avut o întâlnire cu acționarul principal al societății Mehedinți Gaz în vederea analizării poosibilității ca Mehedinți Gaz să se implice fie într-un proiect care să vizeze construcția unei noi termocentrale pentru oraș, fie să se asigure că până la iarna viitoare, toți severinenii care doresc să se racordeze la rețeaua de gaze naturale, pot face acest lucru:

”Am avut o întâlnire cu domnul Alberto Dondi, proprietarul firmei Mehedinți Gaz.  Am discutat despre două lucruri extrem de importante: extinderea rețelei de gaze la nivelul întregului municipiu și construirea unei centrale care să furnizeze agent termic pentru orașul Turnu Severin. În maxim 60 de zile vom avea un punct de vedere privind construcția acestei centrale” a precizat Marius Screciu.

Termoficarea municipiului Drobeta Turnu Severin este în aer după ce RAAN a intrat în faliment, iar orașul fără termocentrală. Problema este una care durează de trei ani, timp în care, orașul ar fi trebuit să aibă deja construită o nouă termocentrală care să funcționeze în sistem de cogenerare.

Doar că, proiectul a fost abandonat de firma care și l-a asumat în urma unei licitații publice, iar primarul Marius Screciu a cerut rezilierea contractulului cu firma respectivă. Prima instanță de judecată a decis că primarul Severinului a avut dreptate atunci când a luat această hotărâre, iar primăria a câștigat primul proces. Mai mult decât atât, judecătorii au decis că societatea respectivă trebuie să plătească primăriei despăgubiri în valoare de 19 miliaone lei pentru nerepectarea termenilor contractuali și daunele aduse severinenilor.  Decizia judecătorilor nu este însă definitivă, dar există șanse ca până la finalul acestui an procesul să se termine.

 

Voica Briceag

8,190 total views, 6 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.