Mașină furată din Italia, depistată de polițiștii de frontieră de la PF1

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I au depistat la controlul de frontieră un autoturism marca Hyundai, care era semnalat ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile italiene. În data de  04.11.2016, ora 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră pe sensul de  ieşire din ţară, la volanul unui autoturism  marca Hyundai  înmatriculat în România ,  P. Sorin, cetăţean român în vârstă de 50 de ani, domiciliat în judetul Buzău.

        În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date naţionale ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile  italiene  în data de 20.04. 2012. Conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul de la un conaţional şi  nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul ar fi căutat de autorităţi. Drept urmare, autoturismul  în valoare de 15900  de euro  a fost indisponibilizat la sediul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin, urmând ca la definitivarea cercetărilor  să fie înapoiat proprietarului de drept.

      În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

1,813 total views, 5 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.