Peste o sută de percheziții domiciliare. Sunt vizate și persoane din Mehedinți

Peste o sută de percheziţii domiciliare sunt efectuate joi, în Bucureşti şi 16 judeţe, de poliţiştii arădeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar penal de evaziune fiscală cu un prejudiciu de două milioane de euro, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, percheziţiile sunt efectuate în Bucureşti şi în judeţele Arad, Hunedoara, Timiş, Gorj, Giurgiu, Mehedinţi, Iaşi, Galaţi, Olt, Argeş, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj şi Caraş – Severin, la activităţi participând şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţele pe teritoriul cărora se efectuează percheziţiile. Acţiunile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

„Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2 milioane de euro. Urmează a fi puse în aplicare 27 de mandate de aducere. Persoanele depistate urmează a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale”, se precizează în comunicatul IGPR.

 

Voica Briceag

10,536 total views, 1 views today


3 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.