Pierdută în negura timpului, pomenită în toate manualele de istorie a românilor, localitatea Cerneţi din comuna Şimian are o puternică încărcătură istorică. De aici, din acest sat care pe vremuri era capitala Mehedinţiului, a pornit una dintre cele mai curajoase mişcări revoluţionare a poporului român. Conduşi de Tudor Vladimirescu, pandurii au luptat pentru cauze naționale, economice și sociale și, deși în cele din urmă revoluţia a fost înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
Revoluţia de la 1821 precum şi Tudor Vladimirescu au rămas în istoria neamului românesc, dar timpul a aşternut uitare şi paragină peste locurile unde altă dată se întâlneau pandurii. Tudor Vladimirescu avea la Cerneţi câteva moşii, o cârciumă şi mori de apă. La Culă venea cu pandurii şi este probabil locul unde s-a născut ideea revoluţiei.
Cula a fost amenajată în 1960, ca muzeu dedicat lui Tudor Vladimirescu şi era vizitată anul de mii de oameni. După Revoluţie însă, un lung proces de revendicare a dus la ruinarea locului.
În 2013, în urma unui proces lung şi complicat, Primarul comunei Şimian, Constantin Truşcă, a anunţat faptul că a reuşit să obţină în administrarea primăriei Şimian cula lui Tudor Vladimirescu şi a început să gândească proiecte pentru reintroducerea sa în circuitul turistic.
O cerere de finanţare europeană pe programul de vecinătate Interreg V-A România Bulgaria a fost respinsă de la finanţare în prima etapă. Reprezentanţii primăriei Şimian nu au renunţat însă cu una cu două la acest proiect, iar acum au avut câştig de cauză.
Au redepus cererea de finanţare, iar proiectul „Pod peste timp” care vizează reabilitarea culei lui Tudor Vladimirescu din Cerneţi au primit acum acum ok-ul pentru finanţare, în prima etapă de evaluare a ideilor de proiect. Urmează acum ca până pe 16 octombrie să fie trimise şi restul de documente care urmează să fie verificate pentru a primi acceptul final pentru finanţare:
„Dorim restaurarea şi reabilitarea acestui obiectiv pentru a-l înscrie în circuitul turistic naţional şi judeţean. Cererea de finanţare depusă pe programul de vecinătate România-Bulgaria şi care a primit acceptul pentru finanţare în urma verificării eligibilităţii ideii de proiect, prevede transformarea culei într-un obiectiv de interes turistic naţional prin restaurarea culei şi prin amenjarea unui muzeu. Reabilitarea Culei lui Tudor este o componentă importantă şi a continuării proiectului primăriei Şimian-Pe drumul lui Tudor”, a declarat primarul comunei Şimian, Constantin Truşcă.
Până pe 16 octombrie reprezentanţii primăriei Şimian trebuie să transmită toate documentele în vederea evaluării finale a proiectului. Odată acceptată cererea de finanţare, reprezentanţii primăriei vor avea la dispoziţie mai bine de 1 milion euro pentru punerea în valoare a culei lui Tudor şi valorificarea ei ca şi produs turistic.
Voica Briceag
6,561 total views, 1 views today