Primăria Severin renunţă la organizarea evenimentului „Toamna severineana”

Toamna severineană, eveniment care anul acesta ar fi ajuns la ediţia a X-a, nu se va mai organiza la Drobeta Turnu Severin, cel puţin anul acesta. Decizia a fost luată de primarul Severinului, Marius Screciu, în contextul în care oraşul se confruntă cu probleme grave cum ar fi incertitudinea furnizării de agent termic în iarna aceasta. Anunţul a fost făcut de primarul Severinului pe pagina sa de facebook: „,Am decis ca din respect pentru severineni şi problemele cu care ne confruntăm (lipsa apei calde și a căldurii) să nu mai organizăm „Toamna Severineană”. Cu o parte din banii economisiți vom pune în valoare Cetatea Medievală şi Teatrul, recent renovate cu bani europeni,, a scirs pe pagina sa de facebook, Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
primaria-turnu-severin
Pentru organizarea manifestărilor culturla artistice dedicate Toamnei severinene se cheltuiau în medie câteva miliarde lei vechi pentru organizarea. Banii alocaţi organizării acestui eveniment se vor duce către instituţiilor de cultură din oraş.
La ora actuală se caută soluţii pentru găsirea unei variante astfel încât cele peste 34.000 de imobile racordate la sistemul centralizat de încălzire să nu rămâne în frig în iarna aceasta. Varianta cea mai la îndemână municipalităţii ar fi încheierea unui parteneriat între primărie, RAAN şi firma care a câştigat licitaţia pentru construirea noi centrale termice a municipiului Drobeta Turnu Severin, guvernul urmând să aloce sumele de bani necesare în vederea asigurării cărbunelui. De anul atrecut, în conturile primăriei severinene au mai rămas 7 miliarde lei vechi, pentru achiziţia de cărbune, în contextul în care RAAN a intrat în faliment şi a sistat furnizarea apei calde, în luna aprilie şi nu la finalul lunii august, aşa cum era planificat.

13,185 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.