Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin. Vezi aici programul

A devenit deja tradiție ca în fiecare an la praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin să meargă în procesiune solemnă spre portul dunărean, acolo unde are loc slujba de sfințire a Aghiasmei Mari. Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului sau Crăciunul. Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg unde să fie cel puţin o fântână sau în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii:

”Credincioșii sunt așteptați la biserică la ora 8, iar după săvârșirea slujbei de dimineață, a utreniei din praznicul Botezului Domnului și Sfânta Liturghie, să se pornească într-o procesiune în jurul orei 11:00  pentru ca la 11:20 credincioșii din toate bisericile urbei  să se întâlnească la intrarea în port, înainte de calea ferată. De acolo se va merge în procesiune până pe malul Dunării unde este esplanada special amenajată pentru sfințirea aghiasmei mari urmând ca după această slujbă PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaei să binecuvinteze și apele Dunării”, a declarat pentru descoperamehedinti.ro Mihai Corcodel, consilier cultral al Episcopiei Severinului și Strehaei.

 

 

Procesiuni speciale se vor organiza în în ziua de Bobotează porturile  mehedințene pentru sfințirea aghiasmei mari. După încheierea Sfintei Liturghii în jurul orei 11.00, grupuri de preoți și credincioși vor pleca în procesiune de la bisericile din oraș către port:

 

Alături de Episcopia Severinului și Strehaiei, la buna desfășurare a acestui eveniment își vor aduce contribuția autoritățile locale, Căpitănia și Administrația Portului Drobeta Turnu Severin, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți, precum și polițiștii locali și cei de frontieră. Cu acest prilej vor fi sfințite și apele fluviului, iar cei mai îndrăzneți creștini vor recupera crucea florală din Dunăre. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, participanții la slujbă îşi ia apă sfinţită.

5,651 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.