Proiecte de dezvoltare și echipa locală pentru viitor

CMF 11240017

Candidații PSD Mehedinți la alegerile parlamentare s-au întâlnit cu locuitorii comunei Căzănești și cu primarul Aurel Popescu, pentru a discuta despre soluțiile de dezvoltare pentru comuna Căzănești și pentru județul Mehedinți. La întâlnire au participat Oana Buzatu și Alisa Alstani, candidate la Camera Deputaților, și Liviu Mazilu, candidat pentru Senat. La eveniment a fost prezentă și Tania Lăin președintele OFSD Mehedinți.

Candidații PSD au prezentat planurile și proiectele formațiunii politice pentru dezvoltarea localităților din județ, accentuând faptul că sunt oameni născuți și crescuți în Mehedinți, care cunosc în detaliu nevoile comunităților rurale. Ei au subliniat că, odată aleși, vor susține activ proiectele care vizează infrastructura locală, educația, sănătatea și dezvoltarea economică a județului. De asemenea, au subliniat că vor sprijini implementarea unor programe care să aducă investiții și locuri de muncă în comuna Căzănești, contribuind astfel la creșterea calității vieții locuitorilor.

”PSD Mehedinți este singurul partid care are o listă de oameni profesioniști, formați pe propriile puteri și prin muncă, prin comparație cu celelalte partide care au adus pe listele de la Mehedinți, oameni din alte județe care așteaptă să se urce pe funcții prin voturile mehedințenilor” , a spus Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, a mai spus că PSD este partidul care a adus creșteri semnificative ale veniturilor românilor și a pus în practică proiecte strategice pentru o dezvoltare sustenabilă a țării sprijinind interesele românilor și ale comunităților din toate colțurile țării.

403 total views, 12 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.