Proiectul, „Strategii de Atenuare și Prevenire a Fenomenului de Bullying”, la final! Vezi aici concluziile

Proiectul „Strategii de Atenuare și Prevenire a Fenomenului de Bullying”, finanțat prin Programul European Erasmus + a ajuns la final. Timp de 4 luni, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au fost parteneri de dialog cu elevi din toată tara, tineri ai „Asociației Elevilor Mehedințeni”, precum și cadre didactice. Beneficiarii proiectului au plecat mai informați pentru o pregătire antivictimală, dobândind cunoștinte despre prevederile legislative, metode eficiente de contracarare a fenomenului, dar și de intervenție în astfel de situații. Siguranța pe internet a fost o altă temă de dialog, cunoscut fiind faptul ca în mediul online sunt frecvente comportamentele antisociate ciberbullying, dar și alte provocări din sfera infracționalității la adresa siguranței tinerilor.


Pe parcursul celor 4 luni, polițiștii s-au întâlnit cu peste 300 de elevi și cadre didactice ai unităților de învățământ din județele Călărași, Vaslui, Alba, Gorj, Mehedinți și municipiul București. La activități au participat și specialiști din cadrul altor instituții publice precum ISJ, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, D.G.A.S. P.C, Colegiul Psihologilor și reprezentanți ai Asociației Părinților.

 

883 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.