PSD Mehedinți, despre schimbarea listelor pentru parlamentare

PSD Mehedinți, prin liderul organizației, Aladin Georgescu, confirmă zvonurile potrivit cărora lista pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din acest an a fost modificată. Anterior, în urma votului exprimat la nivel județean de către membrii Consiliului Excutiv al partidului, pe lista pentru Camera Deputaților se aflau în ordine: Constantin Trușcă, Valentin Popescu, Vlad Bontea și Doru Dumitrescu.

Președintele filialei a mers cu propunerile de pe această listă la nivel central unde, la propunerea președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a decis eliminarea lui Valentin Popescu de pe lista candidaților pentru Camera Deputaților: ”O persoană a fost înlăturată de pe listă, în persoana colegului meu, Valentin Popescu. Îmi exprim regretul pentru acest aspect, dar aceasta este situația. S-a făcut o analiză obiectivă cu privire la candidatura lui și s-a ajuns la concluzia, de către mine și de către președintele partidului, că nu este oportun pentru partid să rămână pe lista de candidați la Camera Deputaților” a declarat liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.

aladin.georgescu

Eliminarea este pusă pe seama problemelor privind integritatea acestuia, iar eliminarea sa de pe listă îi face loc lui Vlad Bontea, care a reuşit atfel să urce pe locul II la Camera Deputaţilor, poziţie considerată eligibilă de reprezentanţii PSD Mehedinţi. Bontea a fost preşedintele PSD Strehaia, este căsătorit cu nepoata fostului general SPP, Dumitru Iliescu şi este cunoscut drept un apropiat al lui Ionel Georgescu, fostul şef al serviciilor DGA şi DGIPI.

vlad-bontea

Modificările nu s-au oprit aici deoarece și candidatul propus pe locul 4 pe lista de candidați pentru Camera Deputaților, Doru Dumitrescu, a anunțat că renunță la cursă. Doru Dumitesu, chestor în rezervă, a fost şef al inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, mult timp, apoi a ocupat alte funcţii cum ar fi adjunct al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică şi subsecretar de stat în MAI.

doru-dumitrescu

Și pe lista pentru Senat au avut loc modificări substanțiale, asfel că acum există în cursă un singur candidat – Liviu Mazilu, actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi secretarul PSD Mehedinţi. De pe această listă s-au retras în ultima săptămână Jean Rogoveanu, primarul comunei Gogoșu, și Chirilă Alin, directorul executiv adjunct al Direcției pentru Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă și Turism din cadru Consiliului Județean Mehedinți.

alegeri-psd-1

alegeri-psd9

alegeri-psd12

Cel mai probabil, până pe 28 octombrie 2016, ultima zi pentru depunerea dosarelor de candidatură, nu vom ști cu exactitate nici ordinea și nici candidații finali ai PSD Mehedinți la alegerile parlamentare.

5,440 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.