PSD Mehedinți: ”Iohannis dorește deturnarea democrației în folosul personal ”

Atac dur din Mehedinți la adresa președintelui României, Klaus Iohannis, venit din partea organizației județene a PSD. Social democrații mehedințeni îl acuză pe președinte de faptul că a început un nou asalt asupra guvernului în încercarea de a determina demiterea sau demisia guvernului:

”Filmul se repetă, modul de operare din 2015 este același, Klaus Iohannis a început să ceară demisia premierului, plângerea penală e pusă in mișcare, acum întrebarea pe care trebuie să ne-o punem legitim este: La ce au de gând sa dea foc acum??! După ce în 2015 premierul PSD a fost demis în urma unor presiuni exercitate de Klaus Iohannis, care i-a cerut de 5 ori demisia și, în același timp, a fost inițiat un demers pentru începerea urmăririi penale a premierului, scenariul se repetă.  
La fel ca în 2015, președintele Iohannis dorește să dea jos o guvernare legitimă și vrea cu orice preț să oprească implementarea programului de guvernare care produce creștere economică și duce la un trai mai bun pentru cetățenii României. 
Klaus Iohannis atacă din nou independența statului de drept și dorește sa dea jos un guvern ales care are performanțe notabile și care a mărit veniturile românilor. De asemenea, acesta intenționează să blocheze mărirea salariilor și a pensiilor iar abuzurile în Justiție să continue. Procurorii DNA au reușit sa dea jos guvernul legitim al PSD și pe premierul Victor Ponta într-o înscenare judiciară demontată între timp de instanță. 
Se pare că, Klaus Iohannis dorește deturnarea democrației în folosul personal și, dacă ar fi fost necesară o plângere penală pe numele cuiva din conducerea țării, cu siguranța aceea persoană ar fi Klaus Iohannis. Subminarea democrației prin mijloce și instrumente neconstituționale ar fi un capat de acuzare pentru care președintele Iohannis ar trebui să fie anchetat”, se arată în comunicatul remis redacției de organizația PSD Mehedinți.

Comunicat de presă PSD Mehedinți

7,989 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.