Răzvan Cuc, ministrul transporturilor: ”Porturile dunărene vor trece în administrarea autorităților locale”

Portul Drobeta Turnu Severin, dar și încă alte patru porturi dunărene din Mehedinți vor fi transferate în administrarea primăriilor! Este declarația fermă făcută astăzi la Drobeta Turnu Severin de ministrul transporturilor, Răzvan Cuc. Oficialul guvernamental  spus că, vor fi eliberate în cel mai scurt timp toate avizele pentru a da porturile comunităților locale. Răzvan Cuc, a precizat ferm că, administrației A.P.D.F Giurgiu, i se va retrage dreptul de proprietare asupra tuturor porturilor dunărene, după ce nu a reușit să dezvolte deloc aceste zone:

”În momentul în care cineva nu îți aduce plus valoare, trebuie să iei măsuri. Domnilor primari, porturile trec la autoritățile locale!”, a spus ministrul transporturilor, Răzvan Cuc.

Declarația fermă a fost făcută în contextul în care, primarul Severinului, Marius Screciu, a făcut zeci de demersuri pentru preluarea portului. Demersuri în acest sens au fost făcute și de la nivelul consiliului județean, căci, se pune problema ca toate porturile dunărene să fie preluate de administrațiile locale. Solicitările au venit pe fondul unei lipse totale de interes pentru dezvoltarea zonei manifestată de către reprezentanții A.P.D.F. Giurgiu, companie care administrează la ora actuală porturile dunărene:

Domnul ministru ne-a transmis că decizia ca porturile de la Dunăre să fie transferate autorităților locale s-a luat deja, demersurile pentru Portul Drobeta Turnu Severin fiind avansate. Totodată, primarii din Drobeta Turnu Severin, Orșova, Svinița, Dubova și Gruia au participat la discuțiile care s-au purtat”, a spus Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Portul Drobeta Turnu Severin este una dintre cele mai atractive zone ale orașului din punct de vedere turistic. Aici nu s-a investit însă nimic de ani de zile, iar zona întreagă arată deplorabil. Reprezentanții autorităților locale au însă un plan de investiții pentru modernizarea zonei, deopotrivă din punct de vedere turistic, dar și comercial:

”Știu că nu va fi ușor să administrăm portul, dar îmi asum această sarcină grea, conștient fiind de faptul că avem nevoie de un port modern pentru atragerea de turiști, o faleză modernă și un port comercial care să intensifice dezvoltarea economică a județului. Sunt convins că putem atrage foarte multe fonduri europene care să ne permită să dezvoltăm activitățile turistice și economice în zonă”, a spus primarul Severnului, Marius Screciu.

Demersuri pentru preluarea portului au mai fost făcute, fără succes însă. Răzvan Cuc este primul oficial guvernamental care a spus ferm că porturile dunărene vor trece în administrarea autorităților locale. Există acum acest acord de principiu și urmează ca din punct de vedere procedural să mai fie obținute câteva avize, iar până la sfârșitul anului, portul turistic și cel comercial să fie trecute în administrarea primăriei severinene.

 

Voica Briceag

965 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.