Reprezentanții primăriei Dr. Tr. Severin vor să spună ”adio” acoperișurilor de bloc neautorizate. Vezi aici cum și de ce

Primăria declară război șarpantelor si acoperișurilor neautorizate. Acestea vor trebui expertizate și refăcute în cazul în care nu corespund din punct de vedere urbanistic. Mai bine de 90% dintre acoperişurile blocurilor din Drobeta Turnu Severin sunt construite ilegal şi constituie un pericol pentru siguranţa bunurilor şi a populaţiei. Autorităţile susţin că aproape toate şarpantele de pe imobile au fost construite după 1989, fără niciun fel de document.

Pentru ca deja au fost incidente în timpul ultimelor furtuni, când bucăți de acoperiș au fost aruncate de vânt în stradă, primarul Marius Screciu, cere asociațiilor de proprietari care administrează blocurile cu acoperișuri neautorizate să-și asume întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor.

Reprezentanții municipalității spun că nu-i vor amenda deocamdată pe proprietari și nu le vor demonta construcțiile neautorizate. Însă oricum îi vor pune la cheltuială pentru că le vor cere să expertizeze acoperișurile, să întocmească proiecte tehnice și să ceară certificate de urbanism, apoi să le refacă astfel încât să corespundă cerințelor. Dacă proprietarii nu se vor supune acestei decizii, atunci pot fi amendați până vor consimți să intre în legalitate. Problema este dintotdeauna, doar că, niciun primar până acum nu a pășit pe acest teren atât de sensibil al asociațiilor de locatari:

”E posibil să se întâmple o tragedie. Un acoperiș smuls poate omorî un om, iar atunci asociațiile de locatari răspund în solidar cu cel care a făcut această construcție neautorizată. Reprezentanții asociației au posibilitatea să vină la primărie, să completeze niște formulare, să își facă un proiect și împreună cu proiectantul să facă toate documentele necesare pentru a intra în legaliate ,” a precizat Primarul Severinului, Marius Screciu.

Pentru a intra în legalitate, asociațiile de proprietari, prin reprezentanții legali, vor întocmi un proiect tehnic în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află șarpanta, care va fi depus la autoritatea locală, în vederea obținerii actului administrativ:

”Cele mai multe situații sunt cele în care locatarii de la etajul IV au făcut construcția fără implicarea asociației, iar de aici a pornit totul, pentru că au făcut pe cheltuiala lor, iar asociația nu s-a implicat, dar reprezentanții asociațiilor de proprietari trebuie să să știe că răspund în solidar cu cel care a făcut construcția pentru că răspunderea în primul rând,spre ei se îndreaptă. Documentația care trebuie depusă de către asociația de locatari constă într-un proiect întocmit în baza unei expertize făcute de către un expert autorizat. Din document trebuie să reiasă în ce măsură acoperișul corespunde normativelor în vigoare. Întreaga documentație este avizată de către reprezentanții primăriei care poate trece sau nu, la eliberarea autorizațiilor de construcție,” a declarat Ștefan Burlacu, arhitect șef în cadrul primăriei Drobeta Tunru Severin.

În Drobeta Turnu Severin sunt aproximativ 600 de acoperișuri de bloc construite după 1989, majoritatea fără niciun aviz de construire. Pașii necesari obținerii unei autorizații de construire a unui acoperiș de bloc sau intrării în legalitate în situația în care acesta a fost construit ilegal sunt prevăzuți în Ordinul nr. 839/2009 – norme de aplicare a Legii nr. 50/1991. Obținerea autorizației de construcție se face de către asociația de proprietari pentru blocul în cauză, cu acordul proprietarilor din imobil (dat fiind faptul că acoperișul blocului face parte din condominiu, întreținerea acestuia intră în sarcina tuturor proprietarilor din bloc). Înainte de toate, cel care solicită autorizația trebuie să ia de la primărie un certificat de urbanism, necesar obținerii autorizației, și să facă un proiect. Apoi, solicitantul va depune cerere pentru emiterea autorizaţiei de construire, însoțită de mai multe documente, între care dovada titlului asupra imobilului sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi. La dosar se mai atașează și „avizele, acordurile şi punctul de vedere/actul administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente, solicitate prin certificatul de urbanism“ (art. 20, alin. 1, pct. 20/ Ordinul 839/2009). Nu trebuie uitate nici avizele furnizorilor de utilităţi urbane (alimentare cu apă, canalizare, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicaţii, salubritate, transport urban) și nici taxele aferente stabilite prin certificatul de urbanism, inclusiv pentru restricţiile impuse pentru siguranţa funcţionării reţelelor de transport energetic sau tehnologic din zona de amplasament, după caz.

 

Voica Briceag

 

12,529 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.