O tânără în vârstă de 25 de ani este cercetată de poliţişti pentru fals în declaraţii. Mai exact, femeia a vrut să îi dea o mână de ajutor soţului său care, fără a avea permis de conducere a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.
Femeia s-a prezentat singură la poliţie şi a declarat că ea s-a aflat la volanul autoturismului implicat într-un accident rutier care s-a petrecut pe strada Kiseleff la intersecția cu Alion şi în urma căruia au rezultat pagube materiale.
Doar că, întrucât povestea femeiii părea cusută cu aţă albă, poliţiştii au continuat cercetările şi au descoperit că tânăra în vârstă de 25 ani din municipiul Drobeta Turnu Severin, a declarat în fals că ea a condus autoturismul în momentul producerii evenimentului, stabilind că acesta a fost condus de o altă persoană de sex masculin în vârstă de 23 ani, soțul acesteia, și despre care s-a constatat faptul că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, respectiv, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Voica Briceag
4,754 total views, 1 views today