Trafic rutier blocat între Dr. Tr. Severin și Orșova. Un autotren a luat foc

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (17:00), în judeţul Mehedinţi, traficul rutier este întrerupt pe DN6 Drobeta-Turnu Severin – Orşova, pe viaductul Tatarovăţ, din cauza unui accident în care au fost implicate un autotren şi o autoutilitară. În urma impactului, cabina autotrenului a luat foc. În urma cumplitului accident, două persoane au murit pe loc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinţi aflat la faţa locului, impactul s-a produs între un autotren şi o autoutilitară. Cabina TIR-ului a luat foc iar autoutilitara a fost proiectată peste calea ferată. Din această cauză şi traficul feroviar este întrerupt. Se circulă cu dificultate deoarece la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţă.

Se pare că mai sunt victime încarcerate, iar în acest moment se încearcă salvarea lor.

accident

15,925 total views, 3 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.