În localitatea sârbească Negotin s-au pus bazele constituirii unei asociații româno-sârbe a pasionaților de drumeții. Principalul obiectiv al entității nou formate va fi promovarea în comun a traseelor montane de drumeție din România și Serbia. La eveniment au participat 50 reprezentanți ai asociațiilor de profil și instituțiilor publice din cele două țări. În cadrul acestei întâlniri au fost prezentate punctele forte, dar și punctele slabe ale acestui tip de turism de nișă în regiunea transfrontalieră.
” Este foarte important că acest proiect militează pentru dezvoltarea în continuare a acestor rute tematice turistice montane prin intermediul asociațiilor montane din Romania și Serbia, care vor administra aceste trasee și vor dezvolta oferta turistică prin organizarea unor evenimente specifice, așa cum este și simpozionul la care participăm, și care în esență prezintă oferta județelor Mehedinți și Borski, bucuria de a participa și a trăi asemenea evenimente, dezvoltarea sentimentului de a participa la aventură. Turismul tematic, infrastructura existentă, precum și cea care urmează a se dezvolta în continuare, asigură acest lucru din plin.” a declarat Vesna Vandic, manager tehnic Fundația Bios
Participanții la conferință au avut parte și de o sesiune de training în domeniu, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele privind gestionarea și promovarea acestui tip de turism.
”Am participat și la simpozionul organizat în aceste zile în cadrul proiectului de colaborare transfrontalieră între județele Mehedinți și Borski, în cadrul căruia s-au dezbătut probleme legate de îmbunătățirea condițiilor pentru turismul montan. Acesta este un exemplu practic cu privire la ce trebuie întreprins pentru îmbunătățirea acestor activități„ a punctat Boban Djordjević, lector în cadrul evenimentului
”Plec de la acest seminar foarte mulțumit, deoarece seminarul a fost organizat foarte bine, s-a desfășurat într-o atmosferă serioasă, lucrativă, cu tematică utilă pentru ambele părți. Faptic, eu privesc această zonă ca pe un tot unic, parte intergrantă a regiunii fluviului Dunărea, în care autoritățile administrației locale de pe cele două maluri ale fluviului, din Dr.Tr.Severin – judetul Mehedinti, și Negotin și Kladovo, din județul Borski, au același scop, de a crește numărul programelor pentru promovarea turismului recreativ, de a include toate aceste programe, așa cum se procedează în întreaga lume, programe care sunt foarte diversificate și care cuprind drumeții, cățărări montame, alpinism, vizitarea canioanelor, discipline care se practica în lume.” a declarat Branislav Božović, lector
În cadrul evenimentului, participanții din Serbia și România au făcut și un traseu montan pentru a se familiariza cu potecile montane din districtul Borski:
”După două zile de expuneri și dezbateri pe tema drumețiilor montane, ne găsim într-o zonă naturală minunată, pentru a participa la o drumeție pe traseul canionului râului Vratna, o zonă de o rară frumusețe și un frumos exemplu al unui traseu montan, dar și un cunoscut teren de vânătoare bogat în cerbi lopatari și mufloni.” a declarat pentru descoperamehedinti.ro Dusan Petrovic, manager activități, Organizația Turistică a Municipalității Negotin
Evenimentul a făcut parte din proiectul ”7 Minuni din Mehedinți și Borski”, RORS 37, implementat de către Asociația Pro – Mehedinți în parteneriat cu Fundația Bios din Serbia și Organizația Turistică a Municipalității Negotin.
Reporter: Voica Briceag
10,575 total views, 1 views today