Ultima zi de simulari. Afla aici cand se vor afisa rezultatele

Pe 17 martie, a avut loc ultima simulare a examenului de Bacalaureat, adică cea a probei E. d) – proba la alegere a profilului. Elevii au avut de ales între geografie, fizică, chimie, biologie, informatică, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie, în funcție de profilul clasei din care fac parte.

mirela pintea enea

„Numărul elevilor de clasa a XII-a – pentru că doar aceștia au susținut astăzi simularea probei la alegere – din județul Mehedinti este de 2.031, , dintre aceștia doar 1.431 au fost astăzi în sălile de clasă, 600 alegând să nu fie prezenți la simularea probei E.d), ” a precizat Mirela Pintea Enea, inspector scolar general.

In data de 31 martie 2017, la sediile unităților de învățământ, dar și pe site-urile acestora, respectiv pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean, vor fi afișate rezultatele simulărilor ce au avut loc în săptămâna 13-17 martie, atât pentru elevii claselor a VIII-a, cât și pentru cei de a XI-a și a XII-a.

Cursurile pentru clasa a XII-a se vor încheia la data de 26 mai 2017, urmând ca în perioada 22-26 mai să se realizeze înscrierile în Examenul Național de Bacalaureat. În perioada 6-17 iunie vor avea loc probele orale și de competențe, iar probele scrise se vor desfășura în 26 (Limba și literatura română), 27 (Limba și literatura maternă), 28 (proba obligatorie a profilului), respectiv 30 iunie (proba la alegere). Rezultatele primei sesiuni a examenului vor fi afișate în 5 iulie, zi în care se așteaptă și contestațiile elevilor, rezultatele finale urmând a fi afișate pe data de 10 iulie 2017.

4,345 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.