1.500.000 lei, donație de la Hidroelectrica pentru spitalul județean de urgență din Drobeta Turnu Severin

1.500.000 lei, donație de la Hidroelectrica pentru spitalul județean de urgență din Drobeta Turnu Severin

Acționariatul Hidroelectrica a aprobat pe 30 martie 2020, în cadrul unei ședințe extraordinare, donarea sumei de 10.033.000 de lei la șapte șapte instituții medicale, cu unități de primiri urgențe, informează societatea prin intermediul unui comunicat. Suma de 1.500.000 lei a ajuns și în conturile spitalului județean de urgență din Drobeta Turnu Severin.
Hidroelectrica a luat această hotărâre dată fiind situația de risc excepțional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, în contextul creșterii constante a numărului confirmat de persoane infectate pe teritoriul României.

”Sprijinirea spitalelor românești tocmai a devenit prioritatea numărul unu în politica de sponsorizări a Hidroelectrica. Vedem cu toții în aceste momente nevoile stringente ale sistemului medical național, ale celor aflați în prima linie a luptei cu pandemia. Suntem alături de medici în efortul excepțional pe care îl fac pentru a-i vindeca pe cei bolnavi și a-i proteja pe cei vulnerabili. Am auzit chemarea în ajutor și răspundem: știm că e mare nevoie de echipamente de primă urgență, echipamente de protecție, materiale de curățare, echipamente sanitare, dezinfectanți și alte obiecte esențiale folosite în scopul protejării pacienților și al personalului. Este momentul să fim solidari. Doar uniți într-un efort comun și dând dovadă de responsabilitate ne putem întoarce cât mai curând la lumea pe care o știam, la normalul vieții de zi cu zi ”, a declarat Bogdan Badea (foto), Președintele Directoratului Hidroelectrica.

Pe raza județului Mehedinți se află două dintre cele mai importante sucursale ale Hidrolectrica. Este vorba despre sistemele hidroenergetice și de navigație de la Porțile de Fier I și II.

 

531 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.