321 de sancțiuni și 22 de permise reținute în doar 3 zile. Ce au constatat polițiștii rutieri

Polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, aplicând 321 de sancțiuni ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, au reţinut 22 de permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare.

În perioada 24 – 26 martie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pe întreaga reţea de drumuri în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere și pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, poliţiştii au constatat 7  infracțiuni la regimul circulației şi au aplicat  321 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 77.575 de lei, dintre care 60 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 22 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitelor legale de viteză şi pentru consum de alcool.

De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

politia-control-noaptea

Exemple:

La data 24.03.2017, ora 19:19, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Orșova, au  depistat un bărbat în vârstă de 55 ani, din Orșova, în timp ce conducea pe strada Eroilor din municipiu un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentraţie alcoolică de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipiului Orșova unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.

*

La data de 24.03.2017, ora 2000, poliţiştii din cadrul Poliției oraș Strehaia, au depistat un bărbat în vârstă de 57 ani, din comuna Butoiești, în timp ce conducea pe DC 78, sat Buicești, comuna Butoiești, un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Procedând la testarea persoanei în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentraţie alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care aceasta a fost condusă la Spitalul Motru pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 24.03.2017, ora 23:30, poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Șimian, au depistat un bărbat în vârstă de 50 ani, din comuna Hinova, județ Mehedinți, în timp ce conducea, pe DJ 606B, în satul Bistrița, comuna Hinova, un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Persoana în cauză a fost testată cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

*

La data de 25.03.2017, ora 18:28, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au despistat un bărbat în vârstă de 40 ani din Drobeta Turnu Severin, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Kiseleff din municipiu, în apropiere de intersecția cu strada Gheorghe Ionescu Șișești a produs un accident soldat cu pagube materiale, acroșând două autoturisme staţionate.

Procedând la testarea persoanei în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentraţie alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

4,084 total views, 2 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.