Accident soldat cu un mort pe DN 6 în dreptul localităţii Valea Cernei

Circulația rutieră a fost închisă, joi dimineața, pe Drumul Național 6 între orașele Orșova și Băile Herculane din cauza unui accident rutier în care un bărbat și-a pierdut viața și un altul a fost transportat la UPU Drobeta Turnu Severin.

accident DN 6

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Mădălina Viziru, a declarat că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului în sectorul Valea Cernei și a intrat în coliziune direct cu un autotren care circula regulamentar.

,,Șoferul imprudent a decedat pe loc, iar pasagerul din dreapta sa a fost rănit, acesta din urmă fiind transportat la Centrul de primiri urgențe Orșova și apoi la UPU a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin’, a arătat Viziru.

ACCIDENT DN 6 2

La rândul său, reprezentantul ISU Mehedinți, Raluca Tîrcă, a precizat că la locul accidentului au fost trimise trei echipaje ASAS, un SMURD și două ambulanțe:

,,Din păcate, echipele de descarcerare nu au mai putut face nimic pentru una dintre victime. Aceasta a fost scoasă moartă dintre fiarele autoturismului’, a spus Tîrcă.

Traficul rutier a revenit la normal pe DN 6după mai bine de trei ore,  imediat după finalizarea investigațiilor polițiștilor și după ce autovehiculele implicate au fost îndepărtate de pe carosabil.

6,727 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.