Alcool fără documente de provenienţă, confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii traficului ilicit cu produse accizabile desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au oprit pentru control, la intrarea în localitatea Şimian, un autoturism Dacia Logan. Maşina era condusă de cetăţeanul român C. Gheorghe, în vârstă de 57 de ani, din judeţul Olt, despre care existau date că se ocupă de traficul cu produse accizabile. Alături de acesta, în autoturism se mai afla şi Dumitru T., în vârstă de 54 de ani, tot din judeţul Olt.

La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au depistat în interiorul acestuia cantitatea de 100 litri de alcool etilic, ce aparţineau lui Dumitru T., bunuri pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

           Persoana în cauză a declarat că a cumpărat alcoolul de pe raza municipiului Turnu Severin cu scopul de a-l comercializa în localităţi din judeţul Olt.

Alcoolul, în valoare de 3000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fară a fi marcate sau marcate necorespunzător peste  limita de 40 de litri de alcool etilic.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

3,142 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.