Alertă meteo fără precedent în Mehedinţi! Meteorologii au instituit cod roşu de caniculă

Situaţie fără precedent în ultimii ani în judeţul Mehedinţi la începutul lunii august! Ne aşteaptă poate cel mai călduros sfârşit de săptămână de după revoluţie încoace!  Vom fierbe la propriu, căci temperaturile se vor situa în jurul valorii de 42 de grade! Meteorologii au instituit cod roşu de caniculă în Mehedinţi, iar medicii ne recomandă să evităm deplasările în aer liber, în special la orele prânzului. Avertizarea cod roșu este valabilă în zilele de vineri și sâmbătă. Astfel, valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Din cauza caniculei, în intervalul orar 12:00-20:00, vor fi impuse şi restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzile din judeţele vizate de codul portocaliu şi roşu de caniculă (Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Sibiu, Alba, Bihor, Cluj, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița-Năsăud), pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

La nivelul autorităţilor locale şi judeţene s-au luat toate măsurile, iar în Drobeta Turnu Severin au fost instalate 10 corturi de prim ajutor unde cei care au nevoie vor primi îngrijiri medicale.

Pentru ca sanatatea dvs. sa se mentina la parametrii optimi, in caz de canicula trebuie sa:
– incetati orice fel de activitate fizica indelungata si odihniti-va intr-un loc racoros daca va resimtiti in urma expunerii la temperaturi ridicate;
– evitati iesirile si activitatea fizica (plimbari,sport, gradinarit, etc.) in timpul orelor „calde” ale zilei, in special in intervalul orar 12-16;
– practicati activitatile sportive dimineata sau seara, astfel veti creste rezistenta organismului la canicula de peste zi;
– evitati efectuarea unor eforturi fizice sustinute in perioada zilei in care temperatura atinge valorile maxime; activitatea din agricultura, santiere de constructii, hale industriale, care nu au posibilitatea asigurarii unor conditii de microclimat corespunzatoare, se va desfasura dimineata si seara si in aceasta perioada se recomanda consumul unor cantitati suficiente de lichide;
– evitati expunerile la soare si folositi mijloace de protectie (palarii, umbrele, ochelari de soare, imbracaminte subtire din tesaturi naturale in culori deschise). Este foarte important ca in deplasari sa aveti la indemana lichide (apa, sucuri);
– beti multa apa sau sucuri de fructe (2-4 litri pe zi) pentru a va rehidrata organismul;
– consumati alimente cu continut redus de grasimi, in special de origine animala;
– evitati consumul de alcool si cafea;
– in incaperi: protejati ferestrele cu draperii in zonele expuse la soare, pastrati ferestrele inchise in timpul zilei, apelati la sisteme de ventilatie sau aer conditionat;
– dusurile frecvente cu apa la temperatura moderata ajuta organismul sa faca fata in perioadele cu canicula.

 

Voica Briceag

8,273 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.