Arome de must și pastramă pe Crișan, în perioada 19-22 octombrie! Vezi aici calendarul complet al evenimentului

Aromele îmbietoare ale toamnei vor invada în perioada 19-22 octombrie zona de promenadă Crișan din Drobeta Turnu Severin. În această perioadă are loc prima ediție a Festivalului pastramei și mustului, eveniment la care sunt invitați toți severienii. Belșugul toamnei vă va fi prezentat de producători autohtoni care își vor prezenta produsele, iar pentru ca atmosfera să fie una cu adevărat de petrecere, pe scena amplasată pe strada Crișan vor avea loc în fiecare zi spectacole de muzică populară.

Grupul Oltenași cu oltencuțe, coordonat de profesorul Sița Novac va susține un concert în prima zi a festivalului alături de grupul Izvorașul al Episcopiei Severinului și Strehaei, dar și alți interpreți îndrăgiți de muzică populară. Printre cei care vor susține concerte în seara zilei de 20 octombrie îi regăsim pe Anica Ganțu, Liliana Bunceanu, Cosmina Bîrlan și Violeta Partenie. Alina Moți Drăghia și Ionuț Iovănel vor urca pe scenă sâmbătă, iar seara de dumincă se va încheia cu un recital al îndrăgitei soliste Mariana Ganțu.

Voica Briceag

3,386 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.