Avalanșă de cereri de debranșare de la sistemul centralizat de termoficare. Vezi aici detalii

Sătui de incertitudini și de lipsa unei soluții permanente cu privire la asigurarea agentului termic în sistem centralizat, tot mai mulţi severineni renunţă la sistemul centralizat de termoficare și cuată soluții pe cont propriu. De la 1 aprilie şi până la la 1 septembrie, oamenii pot cere debranşarea, de la reţeaua publică, iar până în acest moment, SPAET, a operat aproximativ 200 de debranșări în masă, dar și individuale. Cei care sunt decişi să renunţe la căldura şi apa caldă în sistem centralizat trebuie să obţină, înainte de toate, o serie de avize:

”După sfârșitul sezonului energetic am avut un număr de 180 solicitări de debranșare, atât individuale cât și scări de bloc. Debranșarea se face cu acordul vecinilor atât pe orizontală cât și pe verticală, acordul asociației de proprietari,  acordul adunării generale exprimat în adunarea generală din acest an, plata sumei de 89 lei pe corp de încălzire și dovada că nu sunt înregistrate datorii către Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică. Până în prezent s-au debranșat 8 scări de bloc care însumează un număr de 107 apartamente  și s-au făcut 62 de debranșări individuale ”a declarat Ilie Alecu, director adjunct S.P.A.E.T.

Pe de altă parte, Serviciul Public de Termoficare are de recuperat de la populație și agenți economici peste 7 milioane lei, bani datorați pentru căldura furnizată în iarna anului trecut.

 

Voica Briceag

8,377 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.