Banii alocați pentru organizarea Zilelor Severinului, ediția 2020, transferați pentru măsuri de combatere a COVID-19

Banii alocați pentru organizarea Zilelor Severinului, ediția 2020, transferați pentru măsuri de combatere a COVID-19

Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, a anunțat că va cere în cadrul ședinței de consiliu local deblocarea și transferarea bugetului alocat pentru ediția 2020 a Zilelor Severinului pentru achiziționarea de materiale igienico-sanitare care să fie destinate celor mai vulnerabile categorii, respectiv persoanelor vârstnice, fără susținători sau cu venituri mici. De asemenea, din aceleași fonduri, dorim să venim în sprijinul persoanelor izolate, care nu își pot susține în totalitate coșul zilnic. Aceasta nu este singura măsură pe care edilul severinean a anunțat-o pentru combaterea COVID-19:

2. Odată cu îndreptarea vremii, echipaje speciale ale Secției Gospodărie și concesionarului spațiilor verzi, vor demara procedurile de dezinfecție în cartiere, la scările de bloc, pe platformele de gunoi menajer și pe trotuarele din jurul spațiilor de locuit.

 3. De mâine seară, vom operaționaliza linia gratuită TELVERDE 0800-800.861, prin care vor fi preluate toate problemele întâmpinate de populație, în această perioadă, în special cele ce privesc persoanele izolate, vârstnice și care au nevoie de un sprijin real.

 4. Primăria a comandat, prin Grupul de Lucru pentru Situații de Urgență, achiziționarea a 10.000 de măști și 50 de combinezoane de protecție, necesare personalului instituției, e va deservi persoanele vulnerabile.

 

Voica Briceag

4,439 total views, 1 views today


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.